



Pentru oamenii acestei ţări, ca şi pentru oaspeţii de pretutindeni, Sfânta Mănăstire Tismana este unul din cele mai căutate şi mai preţuite locuri de reculegere şi închinare, altar de dăruită slujire, vatră de spiritualitate naţională, monument de cinstire superlativă a trecutului, prezentului şi eternităţii credinţei ortodoxe româneşti.
Către Tismana – “cea mai veche şi mai măreaţă dintre mănăstirile de peste Olt” (cum a numit-o Grigore Alexandrescu), “măreţ cuib al Basarabilor” (cum a socotit-o George Coşbuc), “o lume de închipuiri, de basme” (cum a desluşit-o Alexandru Vlahuţă), “fără seamăn nici în această ţară, nici în alta, prin frumuseţea locului şi a aşezării, prin mulţimea apelor sale şi întărirea naturală pe care o are, ajutată şi de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare” (cum a descris-o celebrul călător Paul de Alep – arhidiaconul şi însoţitorul Patriarhului Macarie al Antiohiei în călătoria din 1657), duc drumuri, ele însele desfătătoare, de neuitat. Înaintea călăuzelor de astăzi, ne simţim conduşi de înainte-mergători atât de cunoscuţi care au descris acest colţ de Românie pitorească şi unicitatea plină de sens şi metaforă a “răsăritului lunii la Tismana”.
Unul din aceste drumuri porneşte din Drobeta–Turnu
Severin, prin poarta Motrului. Din cetatea de pe malul Danubiului, pe
DN 67 se ajunge la noua aşezare minieră Motru. Un drum judeţean face
legătura cu localitatea Apa Neagră aflată la o distanţă de 29 km, de
unde se urmează ramificaţia spre dreapta, până în zona Tismanei.
Celălalt drum porneşte din Craiova spre Târgu-Jiu
şi în continuare pe DN 67. La km 82 se face ramificaţia spre Tismana
şi Baia de Aramă.
În peregrinările mele prin ţară, ajungând la
Târgu-Jiu, oraşul nemuritoarelor opere ale lui Brâncuşi, am urmat
acest al doilea drum până la Tismana. Şerpuind printre codri seculari
de o frumuseţe aparte în zi de iulie, acest drum oferă călătorului
imagini impresionante. Când am zărit în stânga un şuvoi de apă căzând
din înălţimi de stâncă, am ştiut că am ajuns la Mănăstirea Tismana.